Noutati
MESAJUL DIRECTORULUI A.N.A. CU OCAZIA ZILEI INTERNAŢIONALE DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA TRAFICULUI ŞI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI
Data: 26/06/2014

Pentru a ne împlini destinul, ca neam, avem nevoie de o naţiune sănătoasă. De aceea, fiecare individ reprezintă o resursă importantă, iar statul, prin deciziile pe care le ia, trebuie să protejeze şi să folosească această resursă, gândind paşii pentru un viitor stabil.  
            Trăim într-o lume în continuă schimbare, cu o dinamică impresionantă. Consumul şi traficul de droguri, prin noile valenţe, sunt factori care contribuie la această dinamică: zi de zi, apar substanţe psihoactive noi, se schimbă modelele de consum, apar noi metode de traficare, se nasc noi atitudini faţă de complexitatea problematicii antidrog.
            România este parte din realitatea mondială a drogurilor. Statisticile arată că aproximativ 600.000 tineri cu vârsta 15-34 ani au consumat cel puţin o dată în viaţă un drog ilicit, în timp ce, peste 300 dintre aceştia au decedat în ultimii 10 ani din cauza consumului de droguri. Dincolo de justeţea cu care descriu realitatea, aceste cifre ascund drame personale şi familiale inimaginabile, cu vieţi şi destine schimbate, uneori într-o formă brutală.
            Numeroasele cercetări privind factorii de risc şi protecţie în consumul de droguri arată legătura dintre vârsta de debut în consum, în special, perioada adolescenţei, şi pericolele asociate comportamentului de consum, dar evidenţiază şi misiunea societăţii, ca factor de protecţie.
Tinerii sunt cei mai expuşi tentaţiilor reprezentate de droguri, iar societatea este cea care trebuie să găsească mai mult timp pe care să îl ofere acestora ca alternativă de viaţă prin oferirea a ceea ce este normal într-o societate modernă.
De aceea, anul acesta, am ales să marcăm Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri şi 11 ani de existenţă a Agenţiei Naţionale Antidrog prin lansarea în spaţiul de socializare cel mai cunoscut şi frecventat de populaţia tânără, în general, dar şi de către adulţi, a unei pagini de informare, al unui spaţiu în care să se realizeze schimb de experienţe, de opinii şi să fie facilitate dezbateri.
Suntem conştienţi că generaţiile tinere sunt extrem de diferite faţă de ceea ce eram obişnuiţi acum 10 ani, atât în ceea ce priveşte comportamentul, cât şi în privinţa mentalităţilor. În replică la toate acestea, trebuie găsite noi strategii de abordare, atât în domeniul combaterii, dar mai ales în cel al reducerii cererii de droguri.
Transmiterea mesajului societăţii către tineri prin intermediul spaţiului virtual reprezintă doar un pas în adaptarea răspunsurilor şi intervenţiilor la noile tendinţe de consum şi trafic.
Vă invităm, alături de noi, în crearea lanţului uman reprezentat de prieteni, prin care să facem ca mesajul, multiplicat de cei care vor răspunde apelului nostru în mediul virtual, să ajungă la cei dragi, pe care astfel să îi putem proteja şi sprijini în a lua decizii corecte în viaţă, ţinându-i în acest mod departe de tentaţia uneia dintre cele mai periculoase alegeri ale momentului, drogurile.
 
Sorin OPREA
 
26 iunie 2014
NOUTATI!
12
MAR